In miez de noapte

Inca ma mir si inca ma revolta cat de priceputi suntem in ale simularii: fericire, implinire, interes, entuziasm, principii, prietenie si chiar iubire. Oare suntem atat de goi?

Sa fii cel mai bun prieten si la prima lacrima a mea sa iti iei talpasita din incapere pentru ca doamne fereste s-ar putea sa iti pese sau sa fii atat de futut incat sa iti fie frica de orice apropiere?

Sa porti o discutie atat de interesanta si cand ramanem singuri sa nu poti scoate 2 cuvinte de teama de a impartasi ceva mai mult decat socializarea aia stupida si falsa?

Sa te imbraci frumos la costum si cravata si sa pozezi drept un om civilizat si cand intri in casa ta sa te comporti ca un animal? Da, sunt eu vecina ta de deasupra si se aude. Tot! Asa ca uneori cand imi zici buna ziua imi vine sa iti zic de dulce. Slava Domnului ca imi aduc aminte ca nu sunt eu in masura sa judec....altough I'm like u...and I make mistakes.

Sa pretinzi ca esti de acord si stii ca asa merg lucrurile si sa te conformezi? Yeah that's me and I'm the only one to blame.

Sa mergi inainte si sa reusesti sa stai drept? Cum vine asta sa reusesti sa iti pastrezi valorile cand totul in jur se degradeaza? Ma intreb cati oameni si pe cate degete pot fi numarati cei care sunt in stare sa valoreze pe cineva?, fara alte implicatii, sa te aprecieze si atat. Oare?

Sunt in stare sa ma sui in taxi in pijamale si sa vin daca ma suni si vrei sa vorbim si imi intinzi o portita catre sufletul tau, de ce? Pentru ca astept si eu sa se nasca persoana pentru care as deschide o usa...fereastra. Egoism, narcisism sau defect din fabricatie?

ps: fu ziua ta dar te-am sarbatorit prin pomenire si recitire fara mesaje siropoase gen postari, sa stii:)