Si cu toata nebunia momentului si gandurile meschine ce m-au fulgerat pe atunci, am stat si am gandit si am stiut ca n-as fi putut sa ma razbun in niciun fel, pentru ca eu nu sunt asa. Si modalitati s-ar fi gasit. Dar eu eram doar o copila toanta cu inima franta, si 3 ani din viata irositi.
Am regretat toate momentele in care desi nu era cazul eu incercam sa ma fac placuta unor oameni pe care nu ii apreciam ca model de viata, ci o faceam din nevoia mea stupida si din respectul datorat muncii impreuna.
Nu stiu daca m-a traumatizat sau macar m-a invatat ceva experienta asta, dar din pacate, patternul s-a stabilit in viata mea: i do and give my best and i get punished.
Au fost idoli care mi s-au daramat. Si doar pentru ca am comis stupida greseala sa cred ca si eu contez. N-a fost sa fie.
Si totusi am plecat mai bogata pentru ca un om intelept nu sterge cu buretele totul doar din cauza unui gest de acest fel. Nu stiu de cand am dobandit eu intelepciune dar ma bucur sa o am.
Un an nou a fost, urmeaza unul mai bun, mie cel putin nu mai are cine sa-mi moara.
ps: in acte nu a existat taria de caracter (sau marinimia) sa fie trecuta ca si concediere...
2 pareri (bune sau nu):
Asa e de obicei. Eu nu cunosc nicio persoana concediata pe hartie. Inclusiv mie mi s-a spus o data - stii, nu mai merge, nu se poate, trebuie sa ne despartim. Penibil.
As fi apreciat daca as fi primit si eu macar un: "stii nu mai merge, hai sa ne despartim" nu indraznesc sa ma gandesc la "uite aici e problema hai sa o reparam". Problema e ca nu a fost nicio problema therefor ce a rezultat.
Trimiteți un comentariu