Incep sa obosesc si sa ma plictisesc de oamenii pe care ii cunosc. Uneori imi dau seama ca poate gresesc si e din cauza mea si imi aduc aminte ca nu judec doar dupa ce iese la suprafata, mereu caut sa cred si sper sa vad ca e mai mult de atat. Cand consider ca e cazul, incep sa acord importanta si astept sa vad ...cum rasare viata, apar sentimentele si e ceva mai mult decat o carcasa care se pricepe la socializat. Caut omul din cel care pare interesant. Suna ca dracu dar asta fac, in inocenta si dobitocenia mea I try to reach out.
Uneori discutiile si momentele frumoase avute ma fac sa consider pierdere de timp orice alte interactiuni care sunt (aceleasi banalitati) deja ritualuri. Si atunci refuz voalat sa mai comunic, in orice fel. Noroc ca exista prostiile de retele de socializare unde trebuie sa fii cool...or else trebuie sa dai explicatii pentru fiecare cuvant emis.
Alteori oamenii sunt asa cum sunt si in complexitatea lor nu sunt de ajuns pentru mine. Nu stiu cum e mai bine dar stiu sigur ca ma agit prea mult. Ma amagesc ca nu o sa o mai fac dar stim ca unele lucruri nu se schimba...eu nu sunt atat de flexibila incat sa evoluez ci doar as cadea in alta extrema. Ma amagasec ca folosesc sita aia persoanla, minunatul meu sistem de filtrare cu care ma mandresc. Fals, deoarece tind sa il ignor sau sa ma insel.
Si toata pleiada de mai sus vine pentru ca mi-am dat seama ca fututul la icre nu e sportul meu preferat. Ma pot adapta in functie de persoanele cu care sunt, pot tine la mistouri, autoironia este punctul meu forte...dar cand se exagereaza cu anumite comportamente sau ele devin chiar stari de fapt, obosesc.
Bine ca am invatat sa ma retrag,
Noapte buna
ps: in popasul de la roma am mai intalnit cativa oameni deschisi si am mai luat o gura de aer proaspat:)
0 pareri (bune sau nu):
Trimiteți un comentariu