Chiar nu mai aveti niciun Dumnezeu?

Ma macina ganduri care tot au fost trecatoare, suparatoare doar pe moment, si care tind sa nu imi dea pace din cauza ca se inmultesc actele negative, vorbele urate, privirile scarbite si acele stari de asteptare de a sari la gatul oricui.

Cand ne-a inrait viata atat de rau de suntem in stare sa sarim la bataie pe strada la cea mai mica flama? Si la petreceri ii vezi cum se fandosesc cu vietile lor perfecte...de parca chiar ar mai crede cineva ceva.

Nu vreau sa mai aud ca solutia este sa plec din Romania, de ce (PULA MEA) sa plec eu de undeva unde mi-a fost dat sa traiesc, unde incerc sa o fac cat mai corect si mai adecvat traiului in societate si nu junglei, de ce sa imi fie frica sa merg pe strada si sa ma dau eu din calea lor (tigani, aurolaci, analfabeti, pustani de cartier you name it)???

Sunt mandra de tineretul care activeaza online zilele astea, ca au parte si se folosesc de informatii, ca sunt oameni care au cum sa schimbe in bine mersul lucrurilor si totusi ies pe strada si trebuie sa ma feresc. SA MERG CU FRICA. Sa nu deranjez pe cineva sau sa nu activez vreo frustrare, oameni care si-ar nenoroci viata la un simplu click. Ma intreb ce l-a declansat pe teroristul din Norvegia? C-o fi inceput sa ploua afara?

Poate sunt eu intr-adevar mai inclinata sa vad partea urata a zilelor. Sa ma las afectata de nimicuri. Nu e asa. Imi place sa stiu ca baiatul care m-a anuntat ca mi-au cazut banii din buzunar a vazut ca i-am multumit si ca mi-a adus un zambet de apreciere si bucurie, sau ca fata care mi-a soptit ca am slitul desfacut a chicotit cu mine dupa ce am remediat situatia. Da, exemple banale.

Sau ca ma uitam la o familie care discuta pe strada si am zis ca nu mi-as dori sa traiesc in alta parte pentru nimic in lume, pentru ca ii cunosteam desi nu ii stiam, imi dau seama despre ce vorbeau fara sa ii aud...un sentiment atat de frumos de familiaritate. Si la 5 minute sa fiu acostata de un tigan la cateva sute de metri de casa.

Nu inteleg de unde atata rautate. Astazi printre ultimele intamplari cu iz de nebunie l-am atentionat pe un domn sa fie mai atent unde arunca mucul de tigare, il aruncase la intamplare in spatele sau, noroc ca am reflexe bune. Si-a cerut scuze si pentru ca inca nu tacusem (am vb frumos de data asta) m-a intrebat daca nu oi vrea sa cada si in genunchi, i-am explicat ca nu e cazul ca tot el sa fie arogant, a replicat ca am dreptate si a tacut. Om la 40si ceva, parinte, prieten, sot.

Nu vreau ca eu sa plec de aici, vreau scoli de reformare, vreau legi care sa ne trimita la cursuri si detention time daca singuri nu mai suntem in stare sa coexistam. Nu sunt vreo idealista sa imi doresc eradicarea ipocriziei sau a mincinosilor, sau vreo noua metoda de a ne injecta principii, vreau doar sa pot merge pe strada cu speranta ca va da o masina peste mine nu ca imi da careva una si ma lasa lata just because.

A da teapa mea ca nu ma plimb in vreun audi/bmw prin cafenelele de pe primaverii. Asa patesc fraierii care umbla pe strada.