Nu ma mai vad in stare de gesturi nebune, idei jucause si uneori putin mai mult de atat.
M-am oprit si stau incatusata in propria-mi rutina ce imi asigura siguranta de care am tot tinut cu dintii de-a lungul timpului petrecut ca semi adult.
Da, au fost momente in care mi-am simtit inima-n gat, nu am stiut ce si cum, incotro s-o apuc dar pana la urma mereu imi urmam "daca asa simt inseamna ca asa trebuie sa fie".
Zilele in care ma identificam cu diverse personaje din filme si plangeam, traindu-le povestea, par atat indepartate incat ma face sa ma intreb daca o trebui sa fiu mai atenta la filmul meu? Oare nu se intampla asa pentru ca e un film plictisitor? sau doar ca nu mai gandesc cu teribilismul ce ma impingea la acele gesturi marete de-mi dadeau cele mai intense emotii?
Nu stiu daca ce simt acum se califica drept lipsa poftei de viata sau doar usoara maturizare insa stiu sigur ca mi-este dor sa imi treiere prin cap cele mai nebune ganduri. Si apoi in comportament sa apara cele mai (ne)bune gesturi.
La un moment dat toata nebunia trebuie sa duca undeva nu?
2 pareri (bune sau nu):
toata nebunia asta va duce la maturizare...desi cateodata e greu de acceptat...si aici am o dilema, de ce maturizare este la pachet cu rutina?!:(
da si maturizarea vine de multe ori cu un iz de nostalgie...
Trimiteți un comentariu