In miez de noapte

Inca ma mir si inca ma revolta cat de priceputi suntem in ale simularii: fericire, implinire, interes, entuziasm, principii, prietenie si chiar iubire. Oare suntem atat de goi?

Sa fii cel mai bun prieten si la prima lacrima a mea sa iti iei talpasita din incapere pentru ca doamne fereste s-ar putea sa iti pese sau sa fii atat de futut incat sa iti fie frica de orice apropiere?

Sa porti o discutie atat de interesanta si cand ramanem singuri sa nu poti scoate 2 cuvinte de teama de a impartasi ceva mai mult decat socializarea aia stupida si falsa?

Sa te imbraci frumos la costum si cravata si sa pozezi drept un om civilizat si cand intri in casa ta sa te comporti ca un animal? Da, sunt eu vecina ta de deasupra si se aude. Tot! Asa ca uneori cand imi zici buna ziua imi vine sa iti zic de dulce. Slava Domnului ca imi aduc aminte ca nu sunt eu in masura sa judec....altough I'm like u...and I make mistakes.

Sa pretinzi ca esti de acord si stii ca asa merg lucrurile si sa te conformezi? Yeah that's me and I'm the only one to blame.

Sa mergi inainte si sa reusesti sa stai drept? Cum vine asta sa reusesti sa iti pastrezi valorile cand totul in jur se degradeaza? Ma intreb cati oameni si pe cate degete pot fi numarati cei care sunt in stare sa valoreze pe cineva?, fara alte implicatii, sa te aprecieze si atat. Oare?

Sunt in stare sa ma sui in taxi in pijamale si sa vin daca ma suni si vrei sa vorbim si imi intinzi o portita catre sufletul tau, de ce? Pentru ca astept si eu sa se nasca persoana pentru care as deschide o usa...fereastra. Egoism, narcisism sau defect din fabricatie?

ps: fu ziua ta dar te-am sarbatorit prin pomenire si recitire fara mesaje siropoase gen postari, sa stii:)

I want a ticket to anywhere

Declar pierdute: directia

dorintele

animalu'

Astept cu interes ziua cand o sa reusesc sa ma pierd si pe mine...i could spare sanity.

Mai e mult pana departe?

A fost marele eveniment, a fost primul pas...nu am participat. Nu conteaza motivatiile unui alt roman care a zis pas insa imi doresc ca macar 10% din cei care au iesit sambata la curatenia generala sa se fi dus cu sincere intentii si ca munca de sisif sa o fi facut cu sufletul impacat. Cred cu tarie ca atunci cand faci ceva si reusesti sa te bucuri de gest in sine, doar atunci poti sa nu ramai cu frustrari dupa...eu mai am ceva de exersat.

O perioada am vrut sa contribui asa putin si insignifiant cat puteam si am adunat hartia ...cu scopul de a o depune la unul dintre containerele ce aparusera prin bucuresti. Deal-ul era cu ea, si fiecare ne faceam partea: eu le strangeam si le depozitam si ea le transporta. Erau zile in care in cosuletul nou infiintat pt hartie apareau ca din senin alte deseuri prin bunavointa sau nesimtirea colegilor, dar cu satisfactia unui lucru facut din pura dorinta proprie incercam sa nu ma supar. Dar au fost zile in care aceste gesturi se repetau si imi dadeau de gandit, de asta zic ca mai am de exersat pana sa ajung sa fiu multumita doar de gestul meu si atat. Mai exersez. Ideea e ca se poate, si cu putin efort poate deveni si un obicei (sanatos).

Deci e de apreciat orice prim pas: http://www.colecteazaselectiv.ro .

As fi incantata ca in ghenele de gunoi sa apara containere pt separarea deseurilor, as fi incantata sa nu mai aud de faptul ca desi gunoiul se depoziteaza selectiv camioanele de colectare il strang laolalta, si as fi si mai incantata sa aud ca Andreea a primit in dar o bicicleta (de oriunde daca se poate).

Colectez selectiv pentru mine.

Conteaza? Contezi?

ma intreb, imi gasesc raspunsuri, o iau de la cap si totusi:

Oare ce poate fi mai greu de indurat sa ai de dat si sa nu ai cui, sau sa ti se ceara si sa nu mai ai nimic de oferit?

Ma intreb cati dintre noi mai traim pentru noi si nu pentru asa zisele reguli ale societatii, sau chiar ale mediului in care ne-am dezvoltat? Cati credem ca facem cum vrem si de fapt suntem victime sigure ale experientei si prejudecatilor ingurgitate ca mod de viata?

Cate cursuri de perfectionare, cate experiente de viata sa mai acumulezi, cati in jurul tau pe post de obstacole sau doar statui...printre cate trebuie sa trecem sa ne gasim?

Oare un om care se duce sa isi traiasca viata in mijlocul pustietatii e curajos sau doar las ca nu sta ca restul boilor societatii sa indure/sa se descurce? Si cine dintre cei care pot raspunde are dreptul sa o faca? De unde atata importanta sa spunem cum credem noi de cuviinta ca ar trebui sa procedeze o alta fiinta??

Cand o sa incetam sa ne mai cacam pe noi pentru diferite cacaturi precum cele insirate in cuvinte aici, sau o sa ne oprim sa dictam viata altora unde ne credem experti?

Indiferent de parerea ta acei oameni vor lasa urme, adanci sau nu, pe cand tu vei muri cu diploma in parerism.

Relatia ideala

Ma duc, cer, ma aude printre conversatii, ascult si ma pun la curent, eventual casc nitel gura sa aud si detaliile, imi asez in punga (cam cate vreau), platesc, primesc rest (cam cat vrea). Si apoi salut.

Eventual merg acasa si numar si restul, optional asta.

Ps: dupa ce l-a folosit tot poporul il folosesc si eu, si anume cuvantul "gen".

Imi place sa il folosesc la caterinca pentru ca imi pare ca se incadreaza de minune dupa orice fraza.

Noroc ca cu magazinul alimentar ma mai updatez si eu, gen.

Si intre "ca cu" mai mergea sa pun si o virgula in paranteza, gen.

Eventual sa incepem sa folosim in vorbire si paranteza, gen.

I really could use a wish right now...

Oamenii din trecut pot ramane linistiti in trecut. A fost greu dar s-a putut.

Oamenii din viitor...vor fi si ei in vizor.

Oamenii din prezent...de abia astept sa ii uit.

Do you mean it?

Cum stabilim sa ne traim viata? Principii, chef, educatie? Durere, frustrare, disperare?

Sau luam fiecare zi si o ducem la cap si apoi dormim? Cu vise...fara. Recapitulari? Ne gandim oare ce am facut bun azi? Util? Adunam zile, sau ne chinuim sa strangem macar amintiri?

Si daca ne hotaram sa facem ce si cum simtim, si directia este a nu face rau si a te descurca in viata doar dupa cum este corect si bine, si apoi tot gresim???What then? Suntem oare fericiti ca am incercat?

Si daca incercand sa ne traim viata facand lucruri bune, atat cat stim, si ca urmare platim pentru asta..what then? Schimbam macazul si gata ne agatam de orice pretext pentru a fi nefericiti si a-i face si pe altii sa plateasca pentru asta?

Cum facem cand viata se razbuna fix pe aia care se straduiau? Ce e asta un fel de test sa se vada cate poti indura pana cedezi? Poti sa induri multe, poti sa ramai acelasi om care se bucura sincer ..si fara atatea trestii in jur. Sau poate ca mai am eu de invatat.

Do you mean it? To hurt, to love...or doar asta ai invatat?

Did you made it count?

Fiecare cu patratelul sau

I can't even begin to explain you...

Sunt unii oameni carora si sa vrei sa le explici cu toata bunavointa din lume nu vei putea nici macar sa le trasezi o idee, si daca totusi mai cazi in pacate de astea nu reusesti decat sa realizezi cat de limitati suntem. De educatie, de anturaj, de experiente de viata...si poate si de coeficient.

Ziceam ca e urat sa razi de un om si el sa nu se prinda, there's no more fun. Dar e si mai urat sa vrei sa ajuti, sau sa explici, sa intinzi o mana, si sa vezi ca e in zadar, si apoi sa te gandesti ca esti plin de prejudecati, sa incepi sa rationezi adicatelea, si sa intinzi a naibii mana si sa vezi ca mai bine o foloseai sa te scar.... joci cu ea in nisip, sau in apa...oriunde.

Intr-adevar se acumuleaza frustrari cand nu gasesti oameni cu care macar sa comunici, ca pana la construit e cale lunga, dar inteleg ca nu ar fi bine sa irosesti unele cuvinte, idei, ganduri cu oricine.

Si ne intoarcem la filtrele mele. La sita mea.

As vrea sa trezesc sentimente in oameni. Dar nu orice fel de sentimente...ca la dispret suntem cu totii asi. Ceva de durata. Sau macar sa fiu cu o secunda mai aproape.

Coincidente

In ce data suntem azi?

Ce mi-a fost dat sa citesc azi ? Cartea este de literatura (beletristica pentru cei prea destepti sa nu stie toate sinonimele cuvantului), ceva cu o vrajitoare.

Din ce in ce mai des mi se intampla...daca isi arunca privirea vreun om mai luminat pe aici, si are un raspuns coerent cel putin, este rugat sa se exprime.

Eu incerc sa le accept si sa vad mai departe. Inca ma poticnesc.

ps: sunt nascuta in '86 daca nu era deja evident

Poate vine momentul in care sa mor pentru lume si sa renasc pentru mine...

Ganduri de primavara

E ciudat cum mergand pe strada nu reusesc sa vad vreun om frumos, in schimb toate javrutele pe care le iau la rand mi se par adorabile. Chit ca sunt in gasca, infometate, gata sa se dea la tine, sau sa te maraie ca le-ai stricat somnul, eventual sa te salute in felul lor special, toate merita cel putin o mangaiere. Dar la o privire urata nu prea merita sa raspunzi nici macar cu una la fel de urata.

Exceptie mai sunt batraneii aceia rataciti, langa care te asezi, scoti castile din urechi si astepti sa te intrebe ceva, daca sunt sfiosi te bagi tu in seama cu ei, si o sa vezi cum apare timida intrebare, si poate de unii iti e mai mare dragul cand se uita ca niste copii, bucurosi ca au fost luati in seama.

In alta ordine de idei, ma surprind in diferite ipostaze care nu ma prind. Se pare ca imi place sa ma agit. Imi zicea cineva de curand ca posturile de pe insanidade par cu dedicatie, asa e, majoritatea sunt cu ecou catre mine, sper doar sa ma ascult, macar din cand in cand.

ps: sper sa va placa noua mea cana, it's my work:)

...

Until one has loved an animal, part of their soul remains unawakened.

Or it simply doesen't exist. The soul.

Al meu e. Si ma jeneaza momentan.

Ma astepti?

Mi-e dor de ora 5 a unei dupa-amiezi de vara, la mare.

Mi-e dor sa ma plimb sub soarele usor dogorator, si atat de prietenos la acea ora.

Ba nu, mi-e dor sa stau la plaja si sa ma intrepatrund cu somnul.

Ba nu, mi-e dor de soare. De fapt, mi-e dor de mare.

Ba nu, mi-e dor de timp. De acele momente.

Ba nu, mi-e dor de mine in timp. In acele momente.

Si cu asta deschid oficial sezonul de nebunie si dorinta arzatoare de a fi la mare in orice moment.

Si mai ales, intr-o ora de 5 a unei amiezi de vara.

We never learn

Cu ocazia vizionarii filmului "Hachiko: A Dog's Story" am realizat inca o data ca nu imi plac oamenii. Nu vreau sa cresc mare si sa ii ajut, nu vreau sa ii inteleg, nu vreau sa ii cunosc. As vrea sa am parte doar de exemplarele alea speciale, cele cu amprenta. Si atat..dar fiindca nu se poate prefer sa nu propovaduiesc ipocrizia in sus si in jos si sa ma fac ca sunt a people person.

Este povestea unui caine, care isi asteapta stapanul, si care continua sa il astepte in fata unei gari, in fiecare zi, timp de 9 ani de la moartea sa. In fiecare zi, il cauta printre imaginile oamenilor ce se perinda pe acolo.

Sunt necuvantatoare care vor fi de zeci de ori mai bune si mai curate decat oamenii. Fiind un film inspirat din realitate, acel caine a existat, si pana la moartea sa, adica timp de 9 ani a continuat sa vina si sa astepte. Niciun om nu va fi in stare de asa ceva. Nici macar cand pretinde ca iubeste. Devotamentul nu ne sta in caracter, sau daca se mai gaseste unul sa fie devotat, se vor gasi si ceilalti care sa ii dea repede in cap, sa il invete ca greseste.

Asta ca tot vine V cacat day, si ca tot se sinucid atatia din dragoste (sau probleme mentale as zice eu), se omoara intre ei din gelozii, fac atatea, dar niciodata nu va fi unul in stare sa arate devotament, mai ales cuiva trecut in nefiinta.

De ce?

Pentru ca suntem oameni.