De ceva timp am descoperit ca mai tot romanul ce stie americanul pe de rost: Starbucks. Si cum sunt un om al tabieturilor si mai ales al abuzurilor (eu prefer sa numesc fenomenul fidelitate intensa), indata ce am descoperit care-i al meu am inceput sa practic un sport periculos: cappucino whip cream. Oricand, oriunde si mai ales insotit de o prietena si foarte rar de un portofel (aproape) gol, mai palpitant asa I kid u not. Am ajuns sa intarzii la munca sau sa scot oameni in oras doar ca sa savurez un pahar din potiunea magica. Si mie mi se parea amuzant in timp ce o comiteam.
Pana aici nicio problema, primele dati totul excelent si chiar am ajuns sa descopar formula ideala, si cu totii stim (adica eu) cat de greu e sa ma multmesti pe mine. Insa de la o vreme paharul venea din ce in ce mai usor. Pentru neobsedatii de cappucino si de detalii, acesta se prepara cu spuma de lapte, care dupa ce este amestecata se lasa foarte mult in pahar. Deci incepusem sa savurez si mai intens cand vedeam ca raman cu mai putin decat decent in pahar. Pana cand intr-una dintre zile, dupa ce am amestecat, am ramas cu mai putin de jumatate din pahar [impinsa de papilele mele gustative si de incercarea mea de a nu mai fi atat de fraiera in ceea ce priveste pe ce dau banii si ce primesc in schimb] am mers la cei care ma serveau si i-am intrebat daca asa trebuie sa arate, 13 ron 2 guri? Baiatul care m-a servit mi l-a inlocuit si se straduia sa imi spuna care e reteta si ca poate nu intotdeauna este respectata, in fine i-am spus ca nu trebuia sa il arunce ci pur si simplu sa completeze. Victorie! am fost, am zis si m-am intors cu paharul plin.
In urmatoarele ocazii am experimentat reactiile la rugamintea mea "sa fie plin" si am dat explicatiile necesare ca sa fiu in regula si cu ei si cu mine. Apoi am trecut la un artificiu "sa fie putin mai plin daca se poate" si anume sa ma exprim ca si cum eu ii rog ceva si nu ca ii invat eu ce sa faca cum reiesea mai devreme. Si in timpul asta am descoperit si ce credeam eu secretul: sa nu imi mai puna capacul si astfel lichidul e mai mult iar frisca poate sa stea linistita deasupra.
De fiecare data cu mai mult tupeu si cu putin mai multa incredere am tot continuat sa procedez asa si astfel sa ii laud pe cei care raspundeau amabil "pretentiilor" mele, deja stiu vanzatorii din strabucksurile din Bucuresti. Pacat ca nu m-au invatat si ei pe mine. Si fix dupa ce am laudat-o pe o tipa care serveste in Afi urmatoarea data mi-a servit galusca de om suparat la locul de munca. Uitasem sa specific de la inceput doleanta mea si m-am dus cu cana dupa ce am amestecat acolo langa ei si i-am rugat sa remedieze situatia daca se poate, probabil si pentru ca au crezut ca oi fi venind sa cersesc un free refill, tipa a venit si mi-a trantit lapte peste de am baut numa lapte aseara. Nu am zis nimic, pentru eu sunt pretty much dumb in situatiile de acest gen. Dar imi aduc aminte de alt moment in care am mers sa solicit ca Venti sa fie Venti si alta donsoara m-a intrebat daca e in regula sa completeze cu cafea si lapte..si a vorbit omeneste, eu fals vinovata incercand sa ii explic ca am mai baut si pe la inceputuri chiar primeam ce plateam. Acum imi luasem portia cea mai mare sa fiu sigura ca am ce bea, nu a fost seara mea norocoasa se pare pentru ca pe tipa din Afi am prins-o si in toane mai bune.
Da, este o investitie. Si investesc cu mare avant in placerile mele. De aceea este o drama. Am ajuns sa scriu pe blog pentru ca ma gandesc serios daca sa ii contactez pe cei de la starbucks sa ii intreb daca nu vor sa ma ajute cu un card special in care sa fie trecute dorintele mele si sa il prezint de fiecare data a.i. sa nu mai fie nevoie sa ma pun in situatii incomode. Glumesc, nu ii voi contacta dar o sa caut sa invat sa fiu si eu nesimtita cand va fi cazul.
0 pareri (bune sau nu):
Trimiteți un comentariu