Suntem cu totii atat de ocupati sa fim normali, sa nu se intrevada nicio urma de vulnerabilitate incat ma intreb toate melodiile, cartile, filmele astea de descriu durerea atat de frumos de unde se inspira? Sunt toate SF uri si nu am prins eu ideea?
Un om mare, e cel care recunoaste ca traieste, simte, e puternic doar prin faptul ca recunoaste ca exista obstacole ce-l doboara. Da, omul mare se si ridica. Pana la a te ridica trebuie sa faci pasii necesari de a pune degetul pe rana. Cat de greu e sa faci asta? Sa decojesti straturile mastilor pe care le porti atunci cand ti-e bine. Pot si singur, nu e atat de grav. Mi-e frica sa ma judeci ca sunt slaba si prefer sa tin pentru mine tot ce pare de nedepasit. Si cand te gandesti ca daca le imparti, povara se redistribuie. Ironic, nu?
Nu imi dadusem seama de asta, dar am si eu un refugiu: muzica. Si ma gandeam zilelea acestea cum Pink, draga de ea, mi-a atins multe dintre starile alea pe care mi-a fost teama sa mi le asum.
Iar zilele astea a revenit cu un videoclip frumos, nu o stare ci o directie: Try :)
La multi ani dear Insanidade! 5 anisori impliniti. Esti al meu :) Face ce face, si octombrie mi-aduce numai experiente interesante.
sâmbătă, 13 octombrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 pareri (bune sau nu):
La multi ani :)
Eu am descoperit doua chestii, complet nelegate. Ca barbat, nu poti sa-ti arati nici o urma de vulnerabilitate, pentru ca femeile nu musca. Decat daca o pui in scris, atunci pun toate botul, uita-te la Bukowski (sau la posturile mele :P)
Apoi, am aflat pe propria piele ca aratandu-mi slabiciunile cuiva nu ma ajuta, ba chiar imi pun bete in roate pe termen lung. Acum prefer sa ascund greutatile si sa las sa se intrevada doar increderea si succesul. Este empowering.
Trimiteți un comentariu