Can i please live with my filth? Plizzzz

In mailul nr.1 mi se raspunde cu "Draga domnule Oana", foarte corect Marin putea fi la fel de bine nume mic, dar la mailul nr. 2 deja se depaseste limita admisa de prostie...priviti lume si va radeti:

"Dear Cu stima

..........................."

am si o recomandare cel putin sclipitoare, tot umpic asa:

Probabil e cazul sa ma opresc din a ma intreba unde e problema.

Concluziile zilei, ce inca este in desfasurare, au legatura cu zona receptiva a mea: fundul.

1. a vibrat telefonul (era pe birou)...iar eu l-am simtit undeva sub fund

2.ma intreb foarte serios daca o mai exista cineva fara telefon mobil ? am vazut aurolaci cu laptop (pe la criserb), deci un om cu un salariu, fie el si minim, poate sa isi nege o necesitate de genul?? eu una nu cunsoc pe nimeni fara...

3.povestea funny a zilei care ne va conduce la concluzia de la inceputul textului:

"Doriti sa achitati doar camera dvs cu cardul? [mai era cu cineva, ar fi putut sa vrea s-o achite si pe aceea]

Da, luati tot ce vreti, camera ...o masina...

[pauza de cateva minute]In regula (eu cu cardul lui in mana), va trebui sa opresc cardul vreo 2 zile pentru ca inca nu m-am decis ce masina vreau.

Dati-mi cardul, platesc cash.

Nu, nu, lasati ca achit cash"

ps: poza imi apartine, nu am facut-o eu, dar reprezinta un fund pe care eu il iubesc (oricaaaaat de pervers suna)...bine de fapt si de drept iubesc marea dar de dragul artei fortam putin exprimarea:p

Si uite ca Simona m-a lepsuit si ea...si na chit ca vreau sa ma fac ca ploua nu merge...e un soare afara...vreme de baie:P

Leah vrea sa ma opresc la 6 lucruri care ma fac fericita:

1. cand sunt departe, cand imi sorb pauza de cunoscut...asta include si luarea deciziei, pregatirea terenului....i can even say i love the ride trough, not the destination [about life]

2.o zi frumoasa (eventual cu valuri in peisaj)

3.oamenii autentici...si partea in care eu ii cunosc si am parte de ei

4.lenevitul (eventual undeva in natura, sa bata vantul si cu javruta la pachet)...se poate si fara.

5.cand nu am nevoie sa captez atentia, cand eu chiar contez (without efforts)

6. cand totul se invarte in jurul fundului meu, mai finut spus imi place sa fie cineva fericit din cauza mea.

ps: daca sunt doar 6, le-am ingramadit si eu...nitel:p

Simona ma pune si la mai grea incercare, dar treaca...ce as fi eu daca nu m-as regasi in minunata fiinta ce mi's:

o floare: cel mai probabil o floare de colt, bound to be protected and still wild

un anotimp: hehe as fi o iarna apriga, plina de zapada, si din cand v-as da cate-o raza puternica de soare

o luna: ianuarie, without doubts

o piesa de mobilier: un picior de scaun, cu care te-as ciomagi...sau ti-as face masaj, dupa caz

o melodie: sorry, simfonia din mine ma obliga sa nu discriminez vreuna din melodiile preferate de-a lungul timpului..

un videoclip: nu stiu, sper sa nu trebuiasca sa stiu dupa ce mor

un vers: "With each day of freedom i go deeper in my

un super-erou: as fi totusi un Mutant X - Shalimar

un fenomen: ah, sunt deja

o masina: un citroen C3 bleo metalizat

o parte a corpului: o coapsa, sau gropitele de la spate (m-as concentra toata acolo)

un personaj de film: don't know yet

un film: there are yet to come

un loc: departe, oriunde..si apoi de la cap

o cladire: small and cozy, warming...cu restaurant...sau cinematograf

o leguma: ridicheeeeeeeeeeeeeeeeeeee

o bautura: addictive and good....cola

un obiect de exterior: un hamaccccccccccccccccccccccccccccccccccc, doua ..as suna-o pe Oana each day sa vina sa stea pe mine

o materie: orice

o piesa de teatru: don't know yet

un an: cel mai bun din viata mea [mai am de asteptat]

Oare avem prieteni? Prieteni despre care sa stim ce ii incanta, ce ii face fericiti? Nu pretind ca stiu eu despre ai mei, ca sunt prea putini, dar nici totally clueless nu ma pot numi. Si nu am voie atata timp cat am pretentia din partea mea sa ascult. Sa ascult doar ce simt ca merita. Eu si cu sita mea. Oare nu ne saturam de discutat banalitati? Raspunsul evident fiind nu. Uneori acele banalitati sunt chiar un deliciu in comparatie cu 3 cuvinte pe zi si alea mereu aceleasi.

Oare nu iti e scarba de tine sa intrebi pe cineva cum se mai simte si sa speri ca poate nu iti raspunde sincer, ca poate nu ai chef de a auzi.

Mie imi este, that's why i don't have a social contract with people, so don't expect the unexpected from me...

Ma intreb cand nu gasesti nicio o usa, nici macar o portita cum faci? Te adaptezi, inveti sa traiesti cu razboiul permanent? Oare mai stii sa traiesti linistea daca ti-ar fi oferita? 

Povestea. Am gasit de dimineata un comentariu la unul dintre posturile mele cu un link catre un forum, club pentru discutii ce-o fi, in care unul dintre utlizatori postase nici mai mult nici mai putin decat textul meu de aici, daca ma intreba ii recomandam eu ceva cu adevarat bun din blogul asta. Ii scriam eu niste sentimente daca imi cerea. Am trecut prin toata tevatura cu recuperarea parolei de pe neogen, m-am alaturat clubului, si am postat ceva de genu: "d-soara blabla va multumesc ca v-ati gandit sa imi copiati gandurile insa nu e cazul. Stiu ca internetul este o sursa de inspiratie pentru amatorii de copy/ paste-uri,  insa sunt sigura ca daca va scremeati putin puteati copia dintr-o carte..." adica nu am fost mama amabilitatii dar nici nu am fost cum merita.

Urmatorul pas logic a fost, bineinteles, stergerea comentariului meu.

Prima data a fost curiozitatea. Apoi a urmat intentia. Si in cele din urma veni mailul cu atasament. Prin periplurile mele zilnice am intrat intr-o seara pe blogul tomatei, si am vazut ca e rost de o expozitie. Si cum nu era vorba de orice fel de expozitie, ci una de sani....s-a facut (ca prin minune) ca am trimis si eu o poza. Am stat mult pana am decis, daca si ce poza sa trimit, baiul fiind sa gasesc una care sa demonstreze totusi ca exponatele sunt si de bun gust, dar si de privit (sa zicem).

Zilele astea ne imbie cu alta expozitie, de mesaje scrise cu manuta, si nu cu MULT PREA TOCITA SI PIPAITA tastatura. Voi participa deci. Putina lume stie de mica mea placere de a scrie de mana, si de faptul ca imi transcriam cursurile strict din aceasta placere...asta pana sa se imbine cu nevoia de a le retine...si scriindu-le nici macar nu mai era nevoie sa le citesc. Sau asa credeam eu uneori, ca alteori mi le mai si aduceam aminte.

Si mai putina lume stie de frenezia mea legata de Brazilia si fata de tot ce tine de fenomenul "portugheza". Cumva are legatura si cu oamenii autentici. Nu este nevoie de explicatiile mele pe aceasta tema, stim cu totii in ce lume traim, si mai stim si cati mai rad din suflet, sau se culca seara impliniti, si fericiti ca nu traiesc degeaba. Am avut norocul sa intalnesc 4 persoane venite din Brazilia, dintre care 3 erau profesori universitari. Chinuindu-ma sa comunic [bolboroseam ceva intr-un fel de portugheza...a mea] am reusit sa le spun si ca mi-ar placea sa invat portugheza, moment din care doamna mai in varsta din grup (si care mi-a umplut inima de bucurie doar pentru ca am cunoscut-o si ATAT) a inceput sa imi vorbeasca doar in limba ei, desi stiau impreuna destule limbi. Presupun, si ma bucur, ca si eu le-am placut avand in vedere ca au fost serviti la masa, au comunicat cu ospatarul in engleza, iar in momentul cand au avut nevoie de ceva au venit la mine la receptie sa ceara...era vorba despre o cerinta catre ospatar nicidecum pentru receptie. Nu degeaba i-am "urmarit" pe cei din Italia.

Desi am plecat si mi-am luat la revedere de la ei, a doua zi cand am venit la munca am gasit o foaie cu mesaje din partea celor 4. Beat this. Uite cum din pura intamplare mai gasesti si oameni. Traind o viata intreaga fara, inveti sa ii recunosti.

Si pozele cu foaia de la ei: