Eu nu ma mai duc azi acasa..

Am sufletul greu si incerc sa mi-l port zi de zi. Il plimb, ii dau sa rada, ii arat lumea, ii dau voie prin bai inchise sa verse o lacrima, il las sa ma poarte printre amintiri. Il las sa-mi stea zilnic acolo sus, in gat. Sta acolo si asteapta sa ii dau voie sa o ia la sanatoasa. Sau poate doar vrea sa ma asez unde si sa inlemnesc, sa nu se mai chinuie nici eu nici el.

Nici tastele nu-mi mai sunt asa de ajutor, nu vor sa tasteze tot ce e in mine. Vor sa ma lase sa ma inchid si mai mult, sa nu stie nimeni. Noroc ca am muzica si uneori suficient noroc cat sa prind o bucatica de noapte in care sa-mi ingadui libertatea de trai sentimentele alea indesate.


Mereu am simtit ca simt cea mai trista apasare, mereu ma credeam cel mai trist om din lume. Nu stiam nimic. De acum ma pot considera cel mai trist om din lume, acum am si motive reale. Acum inteleg ca am pierdut un om care m-a croit. E pierderea mea.