joi, 30 decembrie 2010

Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai


Oh crap, s-a dus anul.
Ianuarie, februarie si martie au fost cu evenimentele devastatoare ca apoi restul fu parca pe fast forward si degeaba...un an plin.

Se duce si 24, va trebui sa cercetez piata in cautare de creme antirid, cica se recomanda...



Oh well multe drafturi si multe nespuse... (fara dar - no promises I can't keep)

joi, 16 decembrie 2010

behind me

Se implineste un an de cand am fost concediata. In modul cel mai mizerabil posibil, zero coaie zero profesionalism, ca de respect nici nu visez sa fi fost vorba. Am considerat ca a fost vorba de neinetelegere si o nedreptate, de aceea m-a afectat. M-a lovit in moalele capului mai exact.

Si cu toata nebunia momentului si gandurile meschine ce m-au fulgerat pe atunci, am stat si am gandit si am stiut ca n-as fi putut sa ma razbun in niciun fel, pentru ca eu nu sunt asa. Si modalitati s-ar fi gasit. Dar eu eram doar o copila toanta cu inima franta, si 3 ani din viata irositi.

Am regretat toate momentele in care desi nu era cazul eu incercam sa ma fac placuta unor oameni pe care nu ii apreciam ca model de viata, ci o faceam din nevoia mea stupida si din respectul datorat muncii impreuna.

Nu stiu daca m-a traumatizat sau macar m-a invatat ceva experienta asta, dar din pacate, patternul s-a stabilit in viata mea: i do and give my best and i get punished.

Au fost idoli care mi s-au daramat. Si doar pentru ca am comis stupida greseala sa cred ca si eu contez. N-a fost sa fie.

Si totusi am plecat mai bogata pentru ca un om intelept nu sterge cu buretele totul doar din cauza unui gest de acest fel. Nu stiu de cand am dobandit eu intelepciune dar ma bucur sa o am.

Un an nou a fost, urmeaza unul mai bun, mie cel putin nu mai are cine sa-mi moara.

ps: in acte nu a existat taria de caracter (sau marinimia) sa fie trecuta ca si concediere...

miercuri, 8 decembrie 2010

Era la musica

O zi frumoasa se cunoaste de dimineata..de la 5si10 cand te trezesti. Dupa ce mai stai si motai inca putin si inca putin si apoi te rupi si iesi...in lume. In cazul meu in casa, in the zombie mood.

Iesi apoi din casa si auzi o inaripata facand ditamai galagia de una singura, si pentru ca e o zi frumoasa te apuci si ii tii companie cei cativa pasi cat o mai auzi si mai ales te aude, ca deh fata stie sa cante, si in duet pare-se. Si oricum la ora aia nu e prea multa lume pe strada.

Daca dai de un patruped care te asteapta sa treci tu prima oara printr-un loc pe unde nu pot trece doua "persoane" in acelasi timp te gandesti ca azi nu mai are ce sa se intample ca sa te indispuna.

Ca un facut pe ipod se nimeresc cele mai tari melodii, si pe strada sunt mici stampilute cu indemnul "stop walking, start dancing"... aproape ca iti vine sa faci o pirueta. O pirueta nu am facut dar in pasi dansanti tot am mers.

Muzica exista... mai ramane sa deschidem larg, as zice inima dar e posibil sa ma cred prea poeta si apoi nu suntem inzestrati toti cu asa ceva, canalele receptoare. Ca-n viata, fiecare cum si cu ce poate. Sau ca-n jungla, care poate.

Si acum intru pe ignore idiots mood, macar azi sa incerc nu?

vineri, 19 noiembrie 2010

Strip it all the way

Uneori imi aleg dorinte stupide si imposibile, parca doar ca sa am pentru ce suferi. Un comportament total normal si incredibil de inteligent, asa nu ma mir ca ma caracterizeaza.

Apare ideea, apare dorinta, apar scenariile, urmeaza ratiunea si ma potoleste, si dintr-o data se trezeste nebunia si uita de orice granita: vreau si imi doresc neaparat, ACUM! Just like a 2year old child who hasn't grow up. Si din pacate abilitatile unui adult nu ma ajuta, nu! nu ma apuc sa realizez planul de atac pentru ca am spus la inceput ca imi concentrez dorinta pe lucruri stupide si imposibile. Da, ma refer la situatii care ar depasi limitele moralitatii, care ar insemna doar satisfactii de moment.

Alteori ma apuc si rationez orice gand si initiativa, pana le fac praf. Atat de bine incat ma asigur sa am grija de curul oricui si deloc de al meu. Ce contez eu? Eu sunt ocupata cu rolul de maica tereza or another living saint. Ma ocup atat de bine rationat, cantarit si respectat incat ma mir ca mai am timp si de altceva.

Da! in lipsa de altceva mai bun ma consolez cu maniera mea de a trai, da! stiu ca tot ce fac si cum procedez e sa ma ajute pe mine sa fiu un |om| bun si da! din cand in cand ma mai apuca cate-o razvrateala cu gust ieftin de post pe blog.

Ieri ma gandeam sa revin si accentuez piticul ala al meu care ma indeamna sa scuip adevarul trist oricui am vreo mica dorinta de a-i spune cate ceva...despre sanatate...un fel de multa sanatate!
Azi ma gandesc ca nu e cazul sa exagerez si nu e neaparat sa imi fac dusmani gratuit.
Maine o sa ma gandesc dar daca pot de ce nu?
ps: in general tot ce nu e text pe acest blog si anume fotografii, video-uri trebuie specificat ca nu au fost inspiratia postului sau nu sunt alaturate cu scop, se mai intampla sa se nimereasca sau sa le ajut eu sa se nimereasca cat de cat.
Si cele insirate pe acest blog sunt posturi/postari si nu articole.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Farame

Am nevoie de timp, de mai mult timp pentru visare.
Vreau sa calatoresc mai mult, eu si cu gandurile mele, sunt atat de multe incat uneori nu mai conteaza destinatia, doar de-ar fi drumul mai lung si mai drept.
Vreau de la altii ce vreau si de la mine, mai multa implicare, sa simtim ca traim. Uneori ma supara ca as oferi oricand mult mai mult decat mi se cere, alteori stiu ca asa stiu sa fiu si e numai bine, altfel pe ce m-as consuma?

Traiesc in deriva si uneori micile dezgusturi ma fac sa mai tresar. In fiecare zi de maine vreau sa...glumesc inca nu a venit ziua de maine. In continuare sunt cu un picior in realitate si unu in prapastie elegant denumita visare:)

Inca as avea povesti de povestit (asta ca sa ies din bucla aberatiilor din ultima vreme), si de la hotel si de aici unde ma purtara pasii, dar sunt povesti despre oameni si oamenii nu prea mai merita. O apa si-un pamant suntem cica.



Mi-e al naibii de dor de stat o zi la soare. Si de o noapte ca pe vremuri, in uitare.

joi, 4 noiembrie 2010

Uneori iti ramane doar dorul:)

Cand vecina ta de palier se duce catre usa ei si catre javrele ei ce latra neincetat e gresit oare sa-ti deschizi si tu usa si sa te feresti in cazul in care javra ta trebuia sa vina sa te intampine?
Happened today.

Oare e vorba de memorie scurta cand in mall te opresti sa iei niste mingiute si vrei sa le duci happy acasa la caine? Care caine nu mai e, da na asta o constientizezi in secunda urmatoare.

I'm telling u old habits die hard.

joi, 28 octombrie 2010

In miez de noapte

Inca ma mir si inca ma revolta cat de priceputi suntem in ale simularii: fericire, implinire, interes, entuziasm, principii, prietenie si chiar iubire. Oare suntem atat de goi?

Sa fii cel mai bun prieten si la prima lacrima a mea sa iti iei talpasita din incapere pentru ca doamne fereste s-ar putea sa iti pese sau sa fii atat de futut incat sa iti fie frica de orice apropiere?

Sa porti o discutie atat de interesanta si cand ramanem singuri sa nu poti scoate 2 cuvinte de teama de a impartasi ceva mai mult decat socializarea aia stupida si falsa?


Sa te imbraci frumos la costum si cravata si sa pozezi drept un om civilizat si cand intri in casa ta sa te comporti ca un animal? Da, sunt eu vecina ta de deasupra si se aude. Tot! Asa ca uneori cand imi zici buna ziua imi vine sa iti zic de dulce. Slava Domnului ca imi aduc aminte ca nu sunt eu in masura sa judec....altough I'm like u...and I make mistakes.

Sa pretinzi ca esti de acord si stii ca asa merg lucrurile si sa te conformezi? Yeah that's me and I'm the only one to blame.

Sa mergi inainte si sa reusesti sa stai drept? Cum vine asta sa reusesti sa iti pastrezi valorile cand totul in jur se degradeaza? Ma intreb cati oameni si pe cate degete pot fi numarati cei care sunt in stare sa valoreze pe cineva?, fara alte implicatii, sa te aprecieze si atat. Oare?

Sunt in stare sa ma sui in taxi in pijamale si sa vin daca ma suni si vrei sa vorbim si imi intinzi o portita catre sufletul tau, de ce? Pentru ca astept si eu sa se nasca persoana pentru care as deschide o usa...fereastra. Egoism, narcisism sau defect din fabricatie?

ps: fu ziua ta dar te-am sarbatorit prin pomenire si recitire fara mesaje siropoase gen postari, sa stii:)

vineri, 1 octombrie 2010

I want a ticket to anywhere


Declar pierdute: directia
dorintele
animalu'

Astept cu interes ziua cand o sa reusesc sa ma pierd si pe mine...i could spare sanity.


luni, 27 septembrie 2010

Mai e mult pana departe?

A fost marele eveniment, a fost primul pas...nu am participat. Nu conteaza motivatiile unui alt roman care a zis pas insa imi doresc ca macar 10% din cei care au iesit sambata la curatenia generala sa se fi dus cu sincere intentii si ca munca de sisif sa o fi facut cu sufletul impacat. Cred cu tarie ca atunci cand faci ceva si reusesti sa te bucuri de gest in sine, doar atunci poti sa nu ramai cu frustrari dupa...eu mai am ceva de exersat.

O perioada am vrut sa contribui asa putin si insignifiant cat puteam si am adunat hartia ...cu scopul de a o depune la unul dintre containerele ce aparusera prin bucuresti. Deal-ul era cu ea, si fiecare ne faceam partea: eu le strangeam si le depozitam si ea le transporta. Erau zile in care in cosuletul nou infiintat pt hartie apareau ca din senin alte deseuri prin bunavointa sau nesimtirea colegilor, dar cu satisfactia unui lucru facut din pura dorinta proprie incercam sa nu ma supar. Dar au fost zile in care aceste gesturi se repetau si imi dadeau de gandit, de asta zic ca mai am de exersat pana sa ajung sa fiu multumita doar de gestul meu si atat. Mai exersez. Ideea e ca se poate, si cu putin efort poate deveni si un obicei (sanatos).
Deci e de apreciat orice prim pas: http://www.colecteazaselectiv.ro .

As fi incantata ca in ghenele de gunoi sa apara containere pt separarea deseurilor, as fi incantata sa nu mai aud de faptul ca desi gunoiul se depoziteaza selectiv camioanele de colectare il strang laolalta, si as fi si mai incantata sa aud ca Andreea a primit in dar o bicicleta (de oriunde daca se poate).

Colectez selectiv pentru mine.

joi, 15 iulie 2010

Conteaza? Contezi?

ma intreb, imi gasesc raspunsuri, o iau de la cap si totusi:

Oare ce poate fi mai greu de indurat sa ai de dat si sa nu ai cui, sau sa ti se ceara si sa nu mai ai nimic de oferit?
Ma intreb cati dintre noi mai traim pentru noi si nu pentru asa zisele reguli ale societatii, sau chiar ale mediului in care ne-am dezvoltat? Cati credem ca facem cum vrem si de fapt suntem victime sigure ale experientei si prejudecatilor ingurgitate ca mod de viata?

Cate cursuri de perfectionare, cate experiente de viata sa mai acumulezi, cati in jurul tau pe post de obstacole sau doar statui...printre cate trebuie sa trecem sa ne gasim?

Oare un om care se duce sa isi traiasca viata in mijlocul pustietatii e curajos sau doar las ca nu sta ca restul boilor societatii sa indure/sa se descurce? Si cine dintre cei care pot raspunde are dreptul sa o faca? De unde atata importanta sa spunem cum credem noi de cuviinta ca ar trebui sa procedeze o alta fiinta??

Cand o sa incetam sa ne mai cacam pe noi pentru diferite cacaturi precum cele insirate in cuvinte aici, sau o sa ne oprim sa dictam viata altora unde ne credem experti?

Indiferent de parerea ta acei oameni vor lasa urme, adanci sau nu, pe cand tu vei muri cu diploma in parerism.


vineri, 25 iunie 2010

Relatia ideala


Ma duc, cer, ma aude printre conversatii, ascult si ma pun la curent, eventual casc nitel gura sa aud si detaliile, imi asez in punga (cam cate vreau), platesc, primesc rest (cam cat vrea). Si apoi salut.
Eventual merg acasa si numar si restul, optional asta.


Ps: dupa ce l-a folosit tot poporul il folosesc si eu, si anume cuvantul "gen".
Imi place sa il folosesc la caterinca pentru ca imi pare ca se incadreaza de minune dupa orice fraza.

Noroc ca cu magazinul alimentar ma mai updatez si eu, gen.
Si intre "ca cu" mai mergea sa pun si o virgula in paranteza, gen.
Eventual sa incepem sa folosim in vorbire si paranteza, gen.


luni, 24 mai 2010

I really could use a wish right now...

Oamenii din trecut pot ramane linistiti in trecut. A fost greu dar s-a putut.
Oamenii din viitor...vor fi si ei in vizor.

Oamenii din prezent...de abia astept sa ii uit.

miercuri, 19 mai 2010

Do you mean it?

Cum stabilim sa ne traim viata? Principii, chef, educatie? Durere, frustrare, disperare?
Sau luam fiecare zi si o ducem la cap si apoi dormim? Cu vise...fara. Recapitulari? Ne gandim oare ce am facut bun azi? Util? Adunam zile, sau ne chinuim sa strangem macar amintiri?

Si daca ne hotaram sa facem ce si cum simtim, si directia este a nu face rau si a te descurca in viata doar dupa cum este corect si bine, si apoi tot gresim???What then? Suntem oare fericiti ca am incercat?
Si daca incercand sa ne traim viata facand lucruri bune, atat cat stim, si ca urmare platim pentru asta..what then? Schimbam macazul si gata ne agatam de orice pretext pentru a fi nefericiti si a-i face si pe altii sa plateasca pentru asta?

Cum facem cand viata se razbuna fix pe aia care se straduiau? Ce e asta un fel de test sa se vada cate poti indura pana cedezi? Poti sa induri multe, poti sa ramai acelasi om care se bucura sincer ..si fara atatea trestii in jur. Sau poate ca mai am eu de invatat.

Do you mean it? To hurt, to love...or doar asta ai invatat?
Did you made it count?

joi, 6 mai 2010

Fiecare cu patratelul sau

I can't even begin to explain you...
Sunt unii oameni carora si sa vrei sa le explici cu toata bunavointa din lume nu vei putea nici macar sa le trasezi o idee, si daca totusi mai cazi in pacate de astea nu reusesti decat sa realizezi cat de limitati suntem. De educatie, de anturaj, de experiente de viata...si poate si de coeficient.

Ziceam ca e urat sa razi de un om si el sa nu se prinda, there's no more fun. Dar e si mai urat sa vrei sa ajuti, sau sa explici, sa intinzi o mana, si sa vezi ca e in zadar, si apoi sa te gandesti ca esti plin de prejudecati, sa incepi sa rationezi adicatelea, si sa intinzi a naibii mana si sa vezi ca mai bine o foloseai sa te scar.... joci cu ea in nisip, sau in apa...oriunde.

Intr-adevar se acumuleaza frustrari cand nu gasesti oameni cu care macar sa comunici, ca pana la construit e cale lunga, dar inteleg ca nu ar fi bine sa irosesti unele cuvinte, idei, ganduri cu oricine.

Si ne intoarcem la filtrele mele. La sita mea.

As vrea sa trezesc sentimente in oameni. Dar nu orice fel de sentimente...ca la dispret suntem cu totii asi. Ceva de durata. Sau macar sa fiu cu o secunda mai aproape.

luni, 26 aprilie 2010

Coincidente


In ce data suntem azi?

Ce mi-a fost dat sa citesc azi ? Cartea este de literatura (beletristica pentru cei prea destepti sa nu stie toate sinonimele cuvantului), ceva cu o vrajitoare.

Din ce in ce mai des mi se intampla...daca isi arunca privirea vreun om mai luminat pe aici, si are un raspuns coerent cel putin, este rugat sa se exprime.
Eu incerc sa le accept si sa vad mai departe. Inca ma poticnesc.


ps: sunt nascuta in '86 daca nu era deja evident

Poate vine momentul in care sa mor pentru lume si sa renasc pentru mine...

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Ganduri de primavara

E ciudat cum mergand pe strada nu reusesc sa vad vreun om frumos, in schimb toate javrutele pe care le iau la rand mi se par adorabile. Chit ca sunt in gasca, infometate, gata sa se dea la tine, sau sa te maraie ca le-ai stricat somnul, eventual sa te salute in felul lor special, toate merita cel putin o mangaiere. Dar la o privire urata nu prea merita sa raspunzi nici macar cu una la fel de urata.
Exceptie mai sunt batraneii aceia rataciti, langa care te asezi, scoti castile din urechi si astepti sa te intrebe ceva, daca sunt sfiosi te bagi tu in seama cu ei, si o sa vezi cum apare timida intrebare, si poate de unii iti e mai mare dragul cand se uita ca niste copii, bucurosi ca au fost luati in seama.

In alta ordine de idei, ma surprind in diferite ipostaze care nu ma prind. Se pare ca imi place sa ma agit. Imi zicea cineva de curand ca posturile de pe insanidade par cu dedicatie, asa e, majoritatea sunt cu ecou catre mine, sper doar sa ma ascult, macar din cand in cand.


ps: sper sa va placa noua mea cana, it's my work:)

joi, 18 martie 2010

...


Until one has loved an animal, part of their soul remains unawakened.

Or it simply doesen't exist. The soul.


Al meu e. Si ma jeneaza momentan.

luni, 15 martie 2010

Ma astepti?


Mi-e dor de ora 5 a unei dupa-amiezi de vara, la mare.

Mi-e dor sa ma plimb sub soarele usor dogorator, si atat de prietenos la acea ora.

Ba nu, mi-e dor sa stau la plaja si sa ma intrepatrund cu somnul.
Ba nu, mi-e dor de soare. De fapt, mi-e dor de mare.
Ba nu, mi-e dor de timp. De acele momente.
Ba nu, mi-e dor de mine in timp. In acele momente.

Si cu asta deschid oficial sezonul de nebunie si dorinta arzatoare de a fi la mare in orice moment.

Si mai ales, intr-o ora de 5 a unei amiezi de vara.

sâmbătă, 13 februarie 2010

We never learn

Cu ocazia vizionarii filmului "Hachiko: A Dog's Story" am realizat inca o data ca nu imi plac oamenii. Nu vreau sa cresc mare si sa ii ajut, nu vreau sa ii inteleg, nu vreau sa ii cunosc. As vrea sa am parte doar de exemplarele alea speciale, cele cu amprenta. Si atat..dar fiindca nu se poate prefer sa nu propovaduiesc ipocrizia in sus si in jos si sa ma fac ca sunt a people person.

Este povestea unui caine, care isi asteapta stapanul, si care continua sa il astepte in fata unei gari, in fiecare zi, timp de 9 ani de la moartea sa. In fiecare zi, il cauta printre imaginile oamenilor ce se perinda pe acolo.

Sunt necuvantatoare care vor fi de zeci de ori mai bune si mai curate decat oamenii. Fiind un film inspirat din realitate, acel caine a existat, si pana la moartea sa, adica timp de 9 ani a continuat sa vina si sa astepte. Niciun om nu va fi in stare de asa ceva. Nici macar cand pretinde ca iubeste. Devotamentul nu ne sta in caracter, sau daca se mai gaseste unul sa fie devotat, se vor gasi si ceilalti care sa ii dea repede in cap, sa il invete ca greseste.

Asta ca tot vine V cacat day, si ca tot se sinucid atatia din dragoste (sau probleme mentale as zice eu), se omoara intre ei din gelozii, fac atatea, dar niciodata nu va fi unul in stare sa arate devotament, mai ales cuiva trecut in nefiinta.

De ce?
Pentru ca suntem oameni.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

A, B, C...Z

Am inceput cu Las de la intuicion si am terminat cu Gypsy, un ciclu de 3 ani. Intre timp am vibrat pe Si te vas, Si tu no vuelves, No si un sir nesfarsit depizand de sinusoidele vremii. Au fost si dimineti razlete pe unduiri inevitabile si zambete de oboseala pe ritm de Ojos asi sau Did it again.

Hip's don't lie a fost pentru acasa.

Cred ca sunt fan Shakira.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Up in the air


Frumos film de vazut. Personal nu mi-a mai placut vreunul asa de mult de la "Seven Pounds", dar este posibil ca filmul sa fie doar dragut, cu situatii de viata, si doar pentru mine sa fie putin mai mult. Pacat ca nu l-am vazut pe 28 decembrie. Macar din filme sa fi invatat.





luni, 25 ianuarie 2010

Fanul nr. 1

Iti multumesc ca esti fanul meu si al cuvintelor mele. Intotdeauna am fost indragostita de cuvinte si am considerat ca nu li se face dreptate.

Sa fii fan al cuvintelor unui blog e lucru mare. Nu e vorba de ce a vrut autorul sa exprime, ci este vorba de ceea ce rezoneaza si trezeste in tine. Chiar daca in sufletul celui ce a tastat era vijelie, sau doar dezamagirea provocata de ceva in ce a crezut, tu ca fan poti intelege ce vrei, numai ce vrei daca nu iti doresti si nu te intereseaza de simtuirile celuilalt. Intelegi ce te lasa limitele, sau trairile tale.

Uneori in viata de zi cu zi ii ascultam pe ceilalti din mult prea multe motive nepotrivite, din interes, din complezenta, din datorie, din mila, din dorinta de a le lasa impresia ca sunt ascultati. Dar nu luam cu adevarat seama de ceea ce spun.

De aceea, iti multumesc. Esti primul om care a pus atata pret pe cuvintele mele. Si a actionat. Eu nu imi doream asta, dar pare-se ca uneori sunt atat de imatura incat nu stiu ce e bine sa imi doresc.

PUNCT.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Dia de enero


Intr-o dimineata ninsa de ianuarie, citind postul acesta, mi-am dat seama ca ador iarna. Dupa o noapte nedormita, in care a nins, si eu m-am plans ca ninge iar, vreau sa spun ca eu de fapt ador iarna. Ma simt acasa. Cu toate deceptiile si deziluziile existente. Imi plac perechile duble de sosete, cand un strat nu mai e de ajuns. Imi place pilota mea, si imi plac momentele cand vin cu picioarele bocna si trebuie sa astept sa se dezghete (desi fix atunci urasc partea in care mi se dezgheata membrele, ca ard). Ador fulgii care patrund pe fata mea, mai ales daca sunt infofolita. Imi ador geaca mea carnat (winner geaca), si cu straturile de haine, si din cand in cand cate-o esarfa care sa fie pata mea de culoare(mai mereu e vorba de albastru). E de prisos sa zic oare ca plaja de zapada frumos asternuta peste zari ma inspira? Mai nou venitii in familie sunt la fel de adorati: bocanceii, ii port zi si noapte, ce dovada mai mare de iubire ar putea exista?

Si marturisesc cele de mai sus in conditiile in care peste 2 ore ma infofolesc si plec acasa. Si ninge, la a sasea ora diminetii. Si e frig. Si alunec pe strada, si nu am pe unde sa merg. Doar pe DN, si prin nameti. Dar e acasa, asa ca ce mai conteaza?
Dar mai e putin. Si e ianuarie. Si ninge.

PS: cu pretul a 2 membre bine degerate va pot da vestea buna: SE POT FACE BULGARI!!! a nins toata noaptea cu fulgi mari de nea si un om zapada sau macar un ingeras se cer a fi facuti.

PS1: poza este de anul trecut de pe fix vremea asta, de ziua ei, pe cand povesteam balarii

vineri, 22 ianuarie 2010

The Imaginarium of Doctor Parnassus

Nu stiu daca din cauza ca in seara asta am primit Jules Vernes (insula misterioasa - Adevarul), desi nici prin gand nu imi mai trecea ca va ajunge si la mine, sau poate pentru ca ieri intr-o librarie/anticariat unii se uitau dupa materiale de studiat si eu nutream la o carte cu basme, INSA in seara asta cumva am fost purtata... de catre proprii pasi catre acest film, si mai ales, de catre film..
Am zarit cu coltul ochiului actorii principali, si putea sa fie si musical (which i hate, dislike..) si tot as fi facut ca trenul in gara sa merg. Am fost purtata intr-o lume in care nu m-a interesat sa remarc simbolurile, sau principiile universal valabile, nu m-a interesat sa stiu ca filmul se bazeaza pe morala alegerilor in viata (ar trebui sa stim cu totii deja ca exista consecinte, si ca alegerile facute ne vor musca de fund pana la urma, intr-un fel sau altul).

Recenzii puteti gasi peste tot insa aici este doar povestea mea. Am ramas cu impresia ca firul povestii a fost impletit in jurul personajelor masculine ce au compus rolul lui Heath Ledger. Primul aparut a fost Johnny Depp, care pe langa faptul ca este frumos, mai este si interesant. Poate si datorita rolurilor sale anterioare (cum ar fi the crazy nut-head Jack Sparrow), look-ul adoptat de personaj (Tony) i-a venit d-lui Depp numa bine. La marele fix.

Al doilea "cavaler", mai exact Tony numarul 2 din lumea imaginatiei, lumea din capul Doctorului Parnassus, a fost Jude Law. Singurul cu real accent britanic (actiunea a avut loc in Anglia), insa deloc potrivit pentru aspectul lui Tony, aproape ca era urat. Like c'monn Jude Law urat??? Blasfemie!!!


Crize de isterie, grandomanie, aspect de gentleman, petreceri, costume, cravata si asa apare Tony jucat de Collin Farrell. La inceput am crezut ca Johnny Depp putea sa faca fata si mai bine acestei partii de nebunie crunte (probabil tot datorita lui Jack Sparrow), dar Colin s-a descurcat foarte bine.

Cumva au reusit sa nu transforme acele clipe de drama in momente penibile. Este de apreciat, mai ales in zilele siropoase ale filmelor noastre.

In timpul filmului mi-am adus aminte ca cei trei actori au fost onorati de a compune rolul lui Heath Ledger. O decizie foarte buna, de a aduce alti 3 actori si nu doar unul. Apreciez foarte mult ca Heath nu a fost pur si simplu inlocuit, ci mai degraba a fost omagiat.

Singurele faze amuzante au fost datorate asistentului doctorului, un pitic cu gura mare. Au fost prea putine insa pe cel din spatele meu nu l-a anuntat nimeni acest lucru drept pentru care a ras pe durata intregului film. Silly me, la inceput credeam ca rade de ceva si nu stiam eu de ce nu ma prind. Pai sa rad si eu nu?

Mergeti sa-l vedeti, nu pentru efecte, nu pentru buget ci pentru poveste, pentru actori si mai ales pentru ca Binele si Raul se vor regasi mereu in fiecare decizie luata si pas pasit.

Over and out. Exhausted.

miercuri, 6 ianuarie 2010

The I inside

Am inceput anul cu portii duble din ce imi doream...



12 x 2 = wishes:)

......daca as putea..in dar de ziua mea
With each day of freedom i go deeper in my own cage...