Buuun, am ajuns la Baneasa unde am asteptat ceva vreme deoarece am ajuns ca un om corect ce sunt cu (aproape) cele 2 ore inainte. Mi-am cumparat reviste, am incercat sa vorbesc la telefon cat am stat in sala de asteptare insa nu am reusit sa stau locului de nestarea ce o aveam. In sfarsit mi s-a parut ca aud despre zborul meu, si m-am infiintat frumos la coada. In timp ce eram manati catre autobuzele ce merg la avion, a trebuit sa asist la un fel de cearta intre fetele care erau acolo pentru control si indrumare, deci si mai multa confuzie pentru biata oitza din mine. Am intrebat in care autobuz sa merg (unul era pentru romani, unul pentru straini), si mi s-a raspuns exact ce voiam sa aud: "in care mai gasesti loc". Si am gasit, la straini:))).
In avion. Imi doream sa stau la geam, si tot mergeam si nu mai gaseam un loc la geam..pe la jumatatea avionului am gasit un loc si desi ma agatase o doamna, m-am despartit de ea si am inhatat locul respectiv. Cica am nimerit bine, pe aripa avionului unde nu se resimt asa de tare bump-urile. M-am asezat si am scos aparatul. Eram pusa pe facut poze...si am facut (o gramadaaa). L-am urmarit pe nenea care ne arata procedurile de siguranta la bord si incercam sa dibuiesc ce spune stewardesa, in romana si intr-un fel de engleza. Am decolat (mi-a placut la nebunie), am facut poze, am ramas socata de pretul unei cola la jumate (2euro jum.), am lasat in urma piesele de lego, am facut poze, am ascultat povestile de viata ale unei doamne-madam pupaza din dreapta, am facut poze, nu stiu prin ce deviere de la subiect am fost intrebata daca noi (generatia noastra) practicam sexul oral, am facut poze, i-am raspuns femeii, am aterizat (am crezut ca raman fara timpane), si da am facut poze. Mi-a placut.
Pe pamant italian. Cat am stat la bagaje doamna a mai stat cu mine, si desi era romanca incepuse sa imi vorbeasca in italiana. O fi intrat pe pilot automat, saraca. Nu am realizat ca sunt in italia si am continuat sa vorbesc in romana, de abia cand mi-a fost verificat buletinul m-a izbit ..cu un "grazie".
Sosele foarte libere si bune. Oameni foarte urati. Italia nu e febletea mea, sau cel putin nu italienii insa cu toata antipatia si fitele mele de Bucuresti, m-am simtit bine. Desi din cate stim italienii stiu sa vorbeasca in italiana si atat. De aceea am cam stat muta, pentru ca traducatorul meu aka maman ori nu voia sa imi traduca perlele, ori se saturase, ca de inteles le potriveam eu.
Am parcurs la kilometri zilele astea de zici ca am fost pe munte, nu dispuneam nici de masina (ochiul meu a vazut numai masini una si una), si nici de bicicleta (toate babutele aveau), asa ca am fost o raritate pe acolo. Am mancat la ore fixe, m-am trezit de cu dimineata, ce mai! am avut parte un stil de viata ce ma ingrozeste (sa ma trezesc la 7 dimineata, what's happening to the world!?).
In goana mea de a ma uita si analiza lumea (tot am incercat sa vad persoane dragute nu frumoase) am constatat ca poti fi si gol sau imbracat intr-un sac ca ei nu au timp de analizat, vazut, barfit, isi vad de treaba lor (oh well o fi doar o impresie). Mi s-a impuiat capul cu salutatul la intrarea si iesirea din magazine si am auzit la "grazie"de mi-a ajuns. In dreapta, in stanga peste tot italiana. La tv numai programe DUBLATE in italiana. Facusem alergie, pana am inceput sa ma obisnuiesc si sa imi surada ideea de a sta acolo. Peste tot unde am mers (o arie restransa ce-i drept -Venetia, Pordenone, Sacile) nu am auzit urma de muzica, nimica, tacere totala, ferestrele lor aveau zabrele, chiar si cele de la blocuri, de la etajele superioare, insa painea, ziarele, laptele -produsele care le primesc dimineata)nu dispar desi stau ceva vreme afara pana sunt ridicate de catre proprietar.
Venetia. Nu se compara cu nimic, nici cu sentimentul meu de dezamagire cand am ajuns acolo, deoarece ma asteptam la ceva magnific, nici cu sentimentul de uimire ca sunt acolo si chiar e un loc magnific (am nevoie de putina acomodare si apoi nu mai scapi de mine), si bineinteles cu dorinta de a ma reintoarce oricand, in orice conditii.
Traseul printre stradute, vezi imbufnatii, vitrinele, magazinele, oprirea la un tip: "ma scuzati, sunteti roman?" si uimirea lui "WTF sa ii raspund sau nu?", poduletele pline ochi de lume, gondolierii, gondolele, tarabele si magazinele cu mii si mii de masti, suveniruri, printre care si vestitii indieni worldwise merchandisers, foarte agasanti de altfel, tinutul dupa cativa turisti care vorbeau portugheza (ce sa fac si eu, imi dezvolt talentul de stalker, in primul rand ca auzeam si altceva decat italiana, si era portugheza de la mama ei vitrega - Brasil:X, am facut chiar si conversatie cu ei, exces de sociabilitate), dupa ameteala ce sa cumpar, ce sa vad, ce sa pozez, si dupa inimaginabilele preturi ale obiectelor brenduite, astfel ca primul ceas probat a fost dragoste la prima vedere si primul pret:)), un cappucino la un bistro cu mami, si saraca vanzatoare cu care am vb si care isi depasea in fiecare zi recordul la spus "grazzie", apoi the one ...Piata San Marco...sa fac poze, sa ma opresc sa admir, sa respir, sa ce?? am incercat pentru cateva clipe sa ma opresc din frenezie si sa captez momentul in sinea mea si nu in poze, insa la marea de oameni a fost putin dificil, Palatul Dogilor, doamne cata aparatura foto intr-un singur loc, ochitul zodiei mele, rugatul de porumbei sa stea cu mine in poza, Podul Rialto, asteptatul la coada sa prind un loc pentru un cot pe Canalul Grande, cate-un Ciao bella ici si colo (apropo de asta cat de ironic este salutul asta la ei), apoi "hai sa mergem si aici, dar aici nu am fost...Nu!ca pierdem trenul....dar intru si vad repede...dar tu n-auzi ca nu ajungem la tren....hai ca am intrat, asteapta-ma afara....hai domne mai repede...cumpar asta si vin...ia vezi marimea mea au?... nu sh, dar hai ca pierdem trenul haha...-DIALOGUL SURZILOR, si apoi cu chiuv cu vai si inca cateva achizitii ( o curea, o masca..una alta) am purces catre gara. Trist.
Un amalgam de reactii, evenimente, senzatii. Cu prima ocazie repet figura. Pentru intrebari aveti mai jos adresa redactiei.
PS: am reusit sa o scot de la ciorne cu ocazia unei noi plecari, in Milano...si ma gandeam sa imi readuc aminte atmosfera. Desi nu vor avea termen de comparatie in veci (Venetia cu Milano).
LE: a fost scrisa pe 28.10.2008 de aceea pare ca imi reneg varsta in primul paragraf
iar ca idee, frazele fara cap si fara coada sunt exprimarea unei experiente placute
4 pareri (bune sau nu):
:X :X :X Venetia, ce frumos! Abia astept sa ajung si eu acolo intr-o buna zi!
printre norisori pufosi...un zambet...
:P Citind istorisirea ta, imi vine in minte si mie primul drum cu avionul si prima iesire "in afara". La mine nu a fost Italia, a fost Spania, Barcelona mai exact, si din clipa in care am pus piciorul pe pamant spaniol, am ramas pur si simplu cu gura cascata, ptr ca nu mi venea a crede cat de frumos si ingrijit poate arata un adevarat oras european. Dar poate cel mai mult si cel mai mult mi a placut viata de noapte a Barcelonei, zumzetul de turisti veniti din absolut TOATE colturile lumii, spectacolele de strada cu actori ad-hoc, plaja de la Barceloneta cu valuri imense ale Marii Mediterana, operele lui Gaudi, si dialectul catalan, din care chiar daca sti spaniola nu intelegi prea mare lucru.
Eu recomand Barcelona oricui, ptr ca stiu ca in final recomandarea mea va fi buna:P
@kk boy: spania is on my wish list ...e de vizitat un popor asa cald, si ce imi spui cu spectacolele de strada ma incanta si mai mult.
da, oras european, curat, civilizat..noroc ca la noi nu e asa, putem aprecia astfel cu adevarat:)
Trimiteți un comentariu