Prima data a fost curiozitatea. Apoi a urmat intentia. Si in cele din urma veni mailul cu atasament. Prin periplurile mele zilnice am intrat intr-o seara pe blogul tomatei, si am vazut ca e rost de o expozitie. Si cum nu era vorba de orice fel de expozitie, ci una de sani....s-a facut (ca prin minune) ca am trimis si eu o poza. Am stat mult pana am decis, daca si ce poza sa trimit, baiul fiind sa gasesc una care sa demonstreze totusi ca exponatele sunt si de bun gust, dar si de privit (sa zicem).
Zilele astea ne imbie cu alta expozitie, de mesaje scrise cu manuta, si nu cu MULT PREA TOCITA SI PIPAITA tastatura. Voi participa deci. Putina lume stie de mica mea placere de a scrie de mana, si de faptul ca imi transcriam cursurile strict din aceasta placere...asta pana sa se imbine cu nevoia de a le retine...si scriindu-le nici macar nu mai era nevoie sa le citesc. Sau asa credeam eu uneori, ca alteori mi le mai si aduceam aminte.
Si mai putina lume stie de frenezia mea legata de Brazilia si fata de tot ce tine de fenomenul "portugheza". Cumva are legatura si cu oamenii autentici. Nu este nevoie de explicatiile mele pe aceasta tema, stim cu totii in ce lume traim, si mai stim si cati mai rad din suflet, sau se culca seara impliniti, si fericiti ca nu traiesc degeaba. Am avut norocul sa intalnesc 4 persoane venite din Brazilia, dintre care 3 erau profesori universitari. Chinuindu-ma sa comunic [bolboroseam ceva intr-un fel de portugheza...a mea] am reusit sa le spun si ca mi-ar placea sa invat portugheza, moment din care doamna mai in varsta din grup (si care mi-a umplut inima de bucurie doar pentru ca am cunoscut-o si ATAT) a inceput sa imi vorbeasca doar in limba ei, desi stiau impreuna destule limbi. Presupun, si ma bucur, ca si eu le-am placut avand in vedere ca au fost serviti la masa, au comunicat cu ospatarul in engleza, iar in momentul cand au avut nevoie de ceva au venit la mine la receptie sa ceara...era vorba despre o cerinta catre ospatar nicidecum pentru receptie. Nu degeaba i-am "urmarit" pe cei din Italia.
Desi am plecat si mi-am luat la revedere de la ei, a doua zi cand am venit la munca am gasit o foaie cu mesaje din partea celor 4. Beat this. Uite cum din pura intamplare mai gasesti si oameni. Traind o viata intreaga fara, inveti sa ii recunosti.
Si pozele cu foaia de la ei:
1 pareri (bune sau nu):
Hehe... ce frumoasa poveste cu brazilienii. :) Eu n-am cunoscut pe nimeni de-acolo, nici macar din Portugalia (bine, daca e sa o luam asa n-am cunoscut multe natii), dar par niste oameni pe care mi-ar placea sa ii cunosc. Povestea o bloggerita despre mexicani si la fel ca tine, era incantata ca a intrat in contact cu ei. Cred ca continentele sunt de vina. :)
Trimiteți un comentariu