Exista oameni rezonabili?

Oameni care sa se respecte si sa dezbata un subiect din puncte de vedere diferite fara a se jigni si fara a se supara? Oameni care sa aduca argumente valide or else sa taca dracului din gura?

Oameni care daca emit ceva sa isi asume orice ar putea isca dupa aceea? Si sa aiba ceva mai mult decat "e parerea mea" ca argument?

Am incercat sa fac lucrurile altfel decat in modul meu transant, sa pun problema defensiv si cu solutie la sfarsit. Nu merge! Logic ar fi sa revin la felul meu de-a fi si sa ma blochez in stupidul "asa sunt eu deh!" Insa vreau sa mai incerc sa vad daca gasesc oameni de bun simt care sa inteleaga ca nu totul este o drama si ca uneori desi sunt pcte de vedere diferite tot se poate ajunge la un respect comun si la un pod ce strabate cele 2 pareri.

Nu inteleg cum un om cu bun simt si cu un minim de inteligenta&experienta poate sa sustina ceva si apoi daca este taxat sa se incapataneze si sa zica: " e doar o parere" pai ma om bun, lasand la o parte retardarea acestui aspect, cum poti sa nu te gandesti ca orice actiune va provoca si o reactiune? Indiferent daca este corecta sau nu. Cert este ca atunci cand vezi lucrurile doar din unghiul tau si esti determinat sa nu auzi nicio parere contrara indiferent daca este una sincera sau nu, inseamna doar ca esti cu ochelarii de cal si e mai mare pacatul. De ce? Pentru ca oricat de nemernici ar fi unii, tot mai gasesti pe cineva in jur bine intentionat.

Nici eu nu imi recunosc greselile din prima tot timpul si apoi sa fac pe martira dar cand zece oameni zic ca sunt beata admit ca e posibil sa existe o sansa sa fi baut cam mult. Nu ma pun cu mainile in sold si zic "avem pareri diferite".

Voi continua sa taxez cand o sa vad ca ceva nu este in ordine. Si daca cineva ma va sanctiona la randul meu in mod sigur nu o voi da cotita ca doar nu am aruncat cu pietre.

Urasc sa argumentez cu oameni care nu au argumente dar au parerea lor.

Urasc oamenii care se caca pe ei de dragul artei.

Enseñame a soñar

Nu stiu daca ce scriu reprezinta gandurile mele bine trasate dupa care ma ghidez in realitate.

E posibil ca randurile de pe acest blog sa sa fie uneori compuse doar de dragul artei, si de cele mai multe ori sa fie sentimente ce se insinueaza prin cuvinte iar eu sa ma straduiesc sa le deschid portita si apoi sa le astern frumos. Si coerent.

Nu am scris de fiecare data cand am ars dar am certitudinea ca spatiul virtual este singurul care-mi poate gazdui cel mai bine dilemele, angoasele. Desi pe el ajung doar rezumatele. Desi uneori apar comentarii ale unor oameni care nu ma cunosc. Dar macar atunci nu ma simt jignita.

Oh well sunt inca in pijamale in asteptarea noului an. Il astept sa vina si sa vada ca am invatat si inca invat sa razbat.

Sa vina 2012 deci, ca-l astept asa cum am fost intotdeauna.

Cu aceleasi frici, aceleasi crezuri si cu speranta unor noi trairi.

fantasme

Cand imaginatia te stie la 2 secunde distanta de fantezia refuzata doar din motive de ratiune simti ca nu mai ai aer, timp, vointa. Totul se va intampla asa cum trebuie sa fie. Simti practic ca esti in inaltul fiintei tale si totusi pamantul sta sa iti fuga de sub picioare.

Cand acel dat sa fie este cel care nu iti implineste mult dorita fantezie iti vine sa urli, de neputinta nu de regret. De neintamplare, din cauza ca nu a fost sa fie.

Chiar daca ratiunea are grija sa pastreze totul curat, imaginatia are grija sa te faca sa suferi pentru ceva ce nu s-a intamplat. Ca daca ar fi fost sa fie nu aveai cum sa te impotrivesti.

Secundele in care stii ca esti atat de aproape sunt atat de intense incat te fac sa tremuri. Sa nu stii daca-ti mai esti stapana.

But as always I'm already gone.

Se apaguo?

Am imbatranit. Sau poate doar am renuntat sa mai cred.

Nu ma mai vad in stare de gesturi nebune, idei jucause si uneori putin mai mult de atat.

M-am oprit si stau incatusata in propria-mi rutina ce imi asigura siguranta de care am tot tinut cu dintii de-a lungul timpului petrecut ca semi adult.

Da, au fost momente in care mi-am simtit inima-n gat, nu am stiut ce si cum, incotro s-o apuc dar pana la urma mereu imi urmam "daca asa simt inseamna ca asa trebuie sa fie".

Zilele in care ma identificam cu diverse personaje din filme si plangeam, traindu-le povestea, par atat indepartate incat ma face sa ma intreb daca o trebui sa fiu mai atenta la filmul meu? Oare nu se intampla asa pentru ca e un film plictisitor? sau doar ca nu mai gandesc cu teribilismul ce ma impingea la acele gesturi marete de-mi dadeau cele mai intense emotii?

Nu stiu daca ce simt acum se califica drept lipsa poftei de viata sau doar usoara maturizare insa stiu sigur ca mi-este dor sa imi treiere prin cap cele mai nebune ganduri. Si apoi in comportament sa apara cele mai (ne)bune gesturi.

La un moment dat toata nebunia trebuie sa duca undeva nu?

Mi-as dori sa pot urî.

Sanity

Incerc sa vad adevarul mai mult decat prin propriile limitari. Sa inteleg si sa accept ca adevarul meu nu este al tuturor. Si asa, ma straduiesc sa vad dincolo de ce cred/credeam eu. Dar oare nu ma lovesc tot de propriile limite? Limita culturii, limita durerilor mele, a tolerantei mele. Oare ochii imi sunt limitati si nu se pot ridica mai sus de toate aceste obstacole? Inima mi-e impietrita astfel incat sa fac pasul de la drasticitatea din teorie la una reala?

Mereu am incercat sa asez frumos problema astfel incat sa vad si unghiul celui care este implicat in ecuatie. Si cand nu am putut am incercat sa aflu, sa intreb in stanga si in dreapta. Nu am imbratisat niciodata din prima alte pareri insa am ascultat cum gandesc alti oameni, si de abia apoi am decis sa raman la adevarul meu.

Vreau sa tin cont de orice cred eu ca merita a fi luat in calcul in privinta felului meu de a ma construi, sau a trai. Nu m-am gandit niciodata cum ar fi daca as actiona altfel. Vina, scarba fata de mine ca am fost la fel ca cei pe care ii blamez? Fiind vorba de mine m-as blama mai mult? Nu cred ca as ajunge in asemenea extremitati nici macar eu, insa chiar nu as vrea sa stiu what if.

Plapand, catinel imi mai aduc aminte de mine si de cum trebuie sa invat sa gandesc sanatos, adica si pentru mine. Iar anul acesta am reusit sa dau jos sacul pe care il caram de mai mult de 20 de ani, am facut-o pentru mine si pentru ca am reusit sa ma aproprii de cineva a.i. sa ii arat traistuta cu nespuse. Pentru mine nu este o mare realizare insa pentru psihicul meu este posibil sa fie un prim pas catre mai bine. Mai ramane sa incerc sa accept, in cativa ani, ca trebuie din cand in cand si bine.

[I'm so tired being here but I'll learn to live]

Mitologie

In vechile traditii babiloniene care fac referire la solistitiul de iarna, capricornul era identificat cu o fiinta benefica, ce ii invata pe oameni si le comunica secretele vietii si ale mortii.

Miroase a frig, delicios!

Citeam deunazi (adica ieri dar imi place cuvantul) pe wall-ul unei donsoare o povata de genul "este bine ca fiecare dintre noi sa se opreasca si sa asiste la caderea frunzelor". Gandurile care nu-mi dau mie pace in acesta crancena dimineata de noiembrie sunt:

1. Mesajul era preluat de pe un site de socializare pentru ca ea era ocupata cu contemplatul naturii ori noi nu mai suntem in stare sa ne construim singuri devize si povete prin care sa ne bucuram sufletul si pur si simplu preluam diverse feeduri, de pe diverse site-uri cu articole de/scrise la duzina. Pay per articol sau cu ora??

2. Ar trebui sa fie de bun simt sa constientizam nu numai existenta fosnetului frunzelor in miez de toamna, sau a mirosului unui pat de frunze ci a oricarui lucru mai mare (a se citi maret) decat mine, tine, noi. Sa iti dai seama ca rutina ta si marile tale probleme pot fi uneori mici prin comparatie. Si ca exista atatea minuni ale naturii care se intampla pur si simplu iar tu ca individ poti fi doar spectator si ca indiferent de tragi-comedia pe care tu ti-o numesti viata ele vor continua. De bun simt am zis. Nu zic sa te apuci sa filozofezi (ca mine) pe tema, nici sa le deschizi ochii altora prin niste amarate de preluari pe facebook unde atentia cititorului oricum e minima, ci sa iti dai seama de penibilitatea in care te scalzi si sa incerci intr-o zi frumoasa cu Soare sa dai doi bani si pe 'al mai fraier de langa tine. Sau sa folosesti cea mai simpla metoda de comunicare: Respectul.

Ieri am imprumutat de la cineva o carte, azi o duc inapoi pentru ca mi-am dat seama ca am citit-o deja. Ori nu a fost atat de importanta pentru mine incat sa imi dau seama instantaneu de asta ori ma imbat de asemenea cu rutina vietii si fac si eu unele lucruri mai mult decat automat. Este bine de stiut ca in general ma caracterizeaza vorbitul si mai apoi ganditul deci ar putea fi vorba si in cazul de fata de o intarziere in gandire. Oricum mi-era dor de o alta calatorie initiatica de-a lui Coelho, doar in carti daca din betia vietii cotidiene cu greu ma dezmeticesc si eu.

Acum munca, robotel over and out, my blog.

Snatch

Vocea lui Statham si faptul ca el este povestitorul, vocea lui pune frumos problema

Brad Pitt and his gipsyness. Bine si tatuajele.

Melodia pe care cade ditamai namila dintr-un pumn luat in freza

Benicio del Torro si felul in care vorbeste

Weird seeing a big nigga talking with a brit accent

Cainele care inghite o mingiuta si piuie tot filmul

O gramajoara de irlandezi tigani si o musca bazaind pe fundal

Rasul strengaresc al lui Brad Pitt cand doboara cea de-a doua namila

Ogari alergand un iepure vs batausii unui big bastan alergand un negru obez - scena de milioane, analogie. And the rabbit doesn't get proper fucked.

Si un amestec de mistocareala, drama, replici inteligente si interactiuni nebanuite.

Ma mir cum de nu l-am vazut pana acum.

Adaptarea titlului in romana descrie perfect atmosfera: Unde dai si unde crapa.

Not losing my grip

Este nimicitor sa stii ca poate nu ajungi vreodata sa contezi atat cat ai nevoie. Stiu ca este greu de recunoscut chiar si in gand, insa uneori micile temeri iti soptesc ca indiferent de cum sta treaba nu vei fi "atat de vital". Poate din aceasta cauza ma impac atat de greu cu moartea si consider ca orice sentiment proclamat ca fiind autentic ar trebui sa fie de lunga durata, pe viata.

Nu mi-este frica de singuratate, insa ma inspaimanta ca nu ajung sa contez. Ma intereseaza prea putin daca viata mea o va lua pe fagasul clasic, insa ma terozizeaza gandul ca nu voi ramane pentru eternitate. Nu stiu de ce ma exprim in scris pentru ca de obicei nu impartasesc atat de mult, nici macar cu mine...este posibil sa o fac pentru a diminua intensitatea gandurilor pe care le las uneori sa zburde...si sa ma afecteze.

Am momente cand ma simt cel mai trist om din lume si culmea ca se intampla fix atunci cand sunt printre oameni. Priviri goale, obisnuitele conversatii de complezenta, no heart2heart....si alunec pe panta melancoliilor mele.

Suntem sclavii propriilor limite, temeri si mai ales ai drumurilor batatorite over and over again. Eu nu stiu cum sa purced la trezire si nu prea pare ca imi doresc.

Si nici macar nu tanjesc dupa atentia cuiva ca orice normal care stie de ce si dupa cine..

Nu, eu o fac la luna, eu si lupii.

I heard that it's ok not to be ok.

ps: acum 4 ani ziceam ca nu am curajul sa vorbesc despre lucruri personale, acum tastez si daca nu dau publish in draft sigur e:) Mare progres ce-am mai facut.

Am castigat la piticu pe blog

Update: am fost si m-am bucurat de premiul castigat, am impartit in cateva zari si am cheltuit niste bani neprevazuti. Tot sa mai vina bucurii asa zic. Contrar asteptarilor mele, in ziua de azi cu aproximativ 1000 ron nu iei atat de multe lucruri. Deh epoca consumerismului si realitatea efemeritatii sunt de vina.

Nu prea mi se intampla dar in ultima vreme tot mi se demonstreaza ca mi se intampla si mie.

Am castigat un concurs, stiam eu ca nu degeaba consider mersul la cumparaturi relaxant...aveam sa fiu rasplatita candva.

Aici gasiti detaliile.

Transalpina

Pentru ca tot este o destinatie la moda si pentru ca nu as fi ratat o intalnire cu Soarele indiferent de altitudine, weekendul trecut am purces la drum. M-am oprit pentru o tura la munca astfel incat am ajuns in varf de munte destul de tarziu, ora 22, bezna, curbe si rapa. Noroc cu Parazitii si cu Bitza anul de glorie 2004 ca au mai animat traseul. Ah da si GPS-ul care a fost dragut sa ne indice serpentinele. Altfel am fi tinut-o drept. Not good.

Cazare am gasit in statiunea Vidra la niste cabanute pe care nu le voi recomanda neaparat. Insa intalnirea cu natura a fost ca de fiecare data una incantatoare.

Am cules floricele (asasina de flori eu sunt), am cules zmeura, am cumparat mure (o sacosa), am

alergat fluturasi si evident mi-am facut prieteni patrupezi.

Am mers intr-o vizita la Barajul Vidra unde ne-am tras in poze desi paznicul a pretins ca nu avem voie sa facem poze si ca ne lasa el asa...il inteleg, era foarte cald afara si probabil ii era sete.

Dupa ce am rezolvat cu un gratar si o mica sedinta de relaxat burtile la soare, a doua zi am luat-o din loc, pe Transalpina, sa putem admira privelistea si pe lumina, sa ne bucuram de senzatia de a merge pe un drum rutier la peste 2000 m altitudine. Nu e de ici de colo. Se spune ca portiunea dintre Ranca si Obarsia Lotrului este cea mai frumoasa iar Transalpina trebuie parcursa dinspre Sud inspre Nord ( de la Novaci in sus), mai multe detalii aici. Ramane sa decida fiecare, eu trebuie sa mai merg de cateva ori pentru a confirma.

Pe langa niste mici portiuni cu probleme Transalpina este recent asfaltata si se vede. Desi majoritatea masinilor opresc putin cam in drum pentru a face poze se circula incet si cu grija. Aproape ca imi vine sa zic: "civilizatie: iete ca am auzit si noi de ea".

Am trecut si prin Targu Jiu unde am putut admira opera lui Brancusi (Coloana Infinita, Masa Tacerii si Poarta Sarutului) si am poposit la o terasa unde fiecare matza era cu scaunului ei iar mancarea avea un pret decent. Cu ocazia asta am aflat ca denumirea de Coloana Infinitului este gresita, cea initiala fiind Coloana Recunostintei fara sfarsit.

La sfarsit de relatare v-arat o javruta cu care mi-ar fi placut sa ma intorc acasa. A ramas in parcul cu Coloana lui Brancusi, sunt sigura ca va avea grija, cand am plecat eu avea grija de bancutele din parc...rodea scandura cu scandura.

Land of dreams..my dreams

Bronz, soare, vara, mare. Valuri, clatite cu ciocolata, diverse specimene marine de incercat, pluta, carte, plimbari. Obstacole lumesti, calatorii, plaje frumoase si as putea continua dar nu e timp si nici nu e cazul. Blogul trebuie sa stie ca sunt in acele momente in care as ramane asa pe vecie.

Cuvantul inot putea fi folosit si el dar cu asterix si anume: stiu sa faca pluta, stiu sa stau pe pluta si sa inaintez doar in cerc (stanga, dreapta - complex nu gluma) si mai stiu sa inot ca scoica. Pan' la fund.