O lectie greu de dus

De aproape o saptamana un nou cuvant si-a facut loc si a capatat sens printre gandurile mele: muribunda. 

Omul pe care eu l-am iubit cel mai mult pe lumea asta, in gura mare, si care mi-a fost cel mai aprope: mamaie. De aproape o saptamana se stinge usor usor. Greu sfarsit are de dus, bucatica de carne care a mai ramas refuza sa mai bea, sa manance si nu a mai deschis ochii de o saptamana. Doar se vaita, inconstient. Nu o mai poate ajuta nimic, doar pastilele de dormit care ii mai opresc vaitatul. Medicii de la 5 salvari au fost sinceri si ne-au spus ca nu au ce face pentru ea la spital. 

In fiecare zi adorm si ma trezesc cu gemetele ei pe fundal si imimenta cuvintelor " a murit". Placa pe care mananc, dorm si rulez cu inima ghimpe. 

Nu pot sa dau vina pe nimeni pentru chinul ei, nici pe medicii care ne-au zis din start ca nu mai e nimic de facut si ca nu ar fi o prioritate ingrijirea ei in spital, nici pe mami ca nu a stiut ce sa ii faca, sau ca a cumparat deja cele necesare inmormantarii, nici pe bolile care au lovit-o. Pot doar sa ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai des langa ea si sa ma fi bucurat mai mult ca o am. Mai pot sa ma rog sa se termine si fie linistita, sa plece impacata ca am iubit-o enorm si ca a fost un om bun. Cea mai buna mamaie. Cea mai buna mama si cea mai tare sotie. Doar l-a caftit pe tataie dupa ce o batuse si el initial. Nu am foarte amintiri care sa ruleze acum, creierul meu e ocupat cu placa de mai sus. 

Mi-este aproape imposibil sa respir si sa ma gandesc prin ce trece si ce ii este dat. Prefer sa respir si sa nu ma gandesc. Sa incerc sa omor speranta ca-si ca reveni vreodata. 


2014 nu a avut start bun pentru mine, ma voi bucura in timp ca a reusit sa ma pupe de ziua mea. Si poate pentru ea si la fel ca ea voi reusi sa iert. Sa reusesc sa fac sa conteze prezenta ei in viata mea. 

O aud si in mintea mea si in camera cealalta si desi pare groaznic sa treci prin asa ceva, asa si e cand sunt departe, cand stau langa ea sa o ingrijim si vad cum a ajuns..e doar dureros. 

Ma chinui sa scriu de atatea zile, cu speranta unei alinari dar mi-e teama sa nu ma rup. Sa cad de tot. Nu o mai am pe mamaie sa ma duc sa plang la ea. singurul om din lume care stia sa ma aline. 

Iar noi...asteptam sa moara.